Mă afund într-o mare de durere şi de dor. Plutesc în voia valurilor precum o corabie în derivă. Mă las îmbrăţişată de un val stingher, iar această îmbrăţişare aduce o picătură din voluptatea unei atingeri a buzelor tale. Pentru un moment am senzaţia că amintirea ta îmi este străină. Dar glasul blând al mării şi atingerea ei tandră mă trimit automat cu gândul la tine.
Este seară. Îţi simt îmbrăţişarea plină de duioşie şi sărutul suav pe care mi-l dai la sfârşitul unei zile. Scăldată în lumina rece a lunii înnot tot mai repede în dorinţa naivă de a te simţi tot mai aproape. O briză uşoară aduce cu sine parfumul tău, acel miros dulce-amărui de care am devenit atât de dependentă.
Pe măsură ce înnot apa mării devine tot mai adâncă şi mai întunecată. Ce s-ar întâmpla dacă m-aş lăsa în voia curentului? Poate că m-ar purta, într-un final, spre tine...