Mergând pe principiul “a promise is still a promise”, am găsit în sfârșit inspirația necesară pentru a răspunde la o leapșa pe care am primit-o acum câteva luni și la care nu am răspuns atunci când trebuia.
Așadar, iată ipoteza: “zece dorințe, zece lucruri pe care, odată cu trecerea timpului, am uitat să le mai practic, sau pe care nu le-am încercat sau pe care trebuia să le fac demult”.
1. Regret faptul că în ultimii ani am încetat să îmi ascult inima și am mers mai mult pe principiul rațiunii. Se spune că inocența unui copil îl face să săvârșeasca fapte ce își au rădăcinile în suflet, și atunci nu poate să fie decât fericit, fiindcă a făcut ceea ce și-a dorit. De câțiva ani, am uitat ce înseamnă să acționezi la primul impuls, să lași frâu liber dorințelor tale pure, fără a te gândi la posibilele consecințe. Implicit, am uitat de multe ori să fiu fericită...
2. Am uitat ce înseamnă să te plimbi prin ploaie, cu nimic altceva în gând în afară de simpla dorință de a face ceva ieșit din comun. Acum, mă plimb prin ploaie în speranța că aceasta va lua cu ea măcar o parte din gândurile mele, atunci mă bucuram pur și simplu de acel moment.
3. Îmi e dor de lumea copilăriei, acea lume idilică în care totul era perfect, în care nu existau minciuna și suferința, acea lume în care prieteniile erau sincere și în care fiecare cuvânt vădea adevărul.
4. Aș vrea să pot să trăiesc din nou fără nicio grijă, să petrec zile în șir jucându-mă cu ceilalți copii, crezând că viața va fi mereu așa.
5. Îmi e dor de o plimbare lungă prin parc, alături de cea mai bună prietenă, când ne așezam pe o bancă și chicoteam și povesteam despre tot felul de nimicuri care la vremea respectivă păreau probleme existențiale.
6. Am uitat ce înseamnă să stai cu orele pierdută în povestea unei cărți, trăind alături de personaje sau regăsindu-mă în poveștile lor de viață, complet detașată de tot ceea ce se întâmplă în jurul meu. Acum, pe lângă faptul că timpul nu-mi mai permite să citesc atât, în scurtele reprize pe care mi le permit să le dedic cititului, mereu există ceva care să mă aducă înapoi la realitate, cum ar fi, spre exemplu, un telefon care sună din 5 în 5 minute.
7. Am încetat să mai cred în vise, în lucruri care par de nerealizat. Odată cu trecerea timpului, am devenit mai realistă și nu pot să spun că sunt tocmai fericită de acest nou aspect. Nu degeaba se spune că dacă îți dorești ceva din tot sufletul, acel lucru se va întâmpla.
8. De ceva timp am uitat ce înseamnă să iei de bun tot ceea ce zice lumea. Se poate spune că am devenit suspicioasă, unii ar spune chiar paranoică, ceea ce probabil e cam mult spus. De ce nu mai am capacitatea să cred oamenii pe cuvânt? Poate pentru faptul că de-a lungul timpului am fost rănită de mult prea multe ori de persoanele la care mă așteptam cel mai puțin.
9. Regret faptul că am încetat să mai acord importanță micilor bucurii ale vieții, precum un apus de soare, o cutie de bomboane primită cadou, o vorbă bună venită în momentele grele, un zâmbet nevinovat al unui copil, un parc pictat în culori de toamnă, o floare, o cafea băută cu o persoană dragă, un cățel care vine la tine în căutare de afecțiune, un concert în aer liber, un vin fiert cu scorțișoară băut iarna, o înghețată de căpșuni cumpărată ptr câțiva bănuți de la colțul străzii și lista ar putea continua la nesfârșit. Agitația aceasta cotidiană ne-a cuprins pe toți și astfel aceste mici bucurii ajung de multe ori să treacă pur și simplu pe lângă tine fără să le acorzi importanța cuvenită.
10. Nu în ultimul rând, îmi e dor de momentele petrecute la școală, fie că e vorba de generală sau de liceu. Îmi e dor să dorm la ore, să mănânc pe ascuns, să ne udăm cu apă în pauze și apoi, bineîntâțeles, să rămânem așa cât mai mult timp posibil ptr că aveam istorie, iar proful era mai mult decât încântat să vadă așa ceva, să merg la fumoar în timpul orei și să urle diriginta după mine de pe geam să merg înapoi la ore, îmi e dor de toate certurile și bârfele, de tot ce au însemnat anii de școală.
