Thursday 22 December 2011

Legământ uitat


            Mi-am făcut mie însămi o promisiune, un legământ cu însăși inima mea. Un pariu impus de împrejurări. Niciodată nu voi mai... Și dacă acest niciodată este mult mai aproape decât am crezut inițial? Gândul acesta mă înfioară, căci nu mai vreau să sfârșesc precum data trecută. Cu toate acestea, am ajuns să te iubesc.
            Destinul mi-a jucat o festă din nou, m-a pus la încercare, iar eu nu am avut puterea de a spune NU în acel moment fatidic al întâlnirii noastre. Am căzut din nou în păcat, acela de a iubi. Inima mea a renunțat la pariul pe care l-am făcut și te-a preferat pe tine. Aș vrea să o judec, să o condamn, dar știu că nu am nicio putere asupra ei. Vrea din răsputeri să fie iubită și te-a ales pe tine să îi fi călăuză pe drumul spre fericire. Sau poate spre o decădere plină de glorie...

Tuesday 29 November 2011

Delir

      Privirea ta serioasă, necunoscută mie până în acest moment, îmi cercetează cu atenție fiecare gest, fiecare mișcare, fiecare vorbă, mă acuză de un lucru pe care nu l-am comis și mă judecă aspru. Dau să fac un pas spre tine, dar imediat simt o reținere. Cum ai putea să crezi că buzele mele, brațele, trupul, inima și gândurile mele te-ar putea trăda?
        În sufletul tău știi prea bine că greșești învinovățindu-mă de toate aceste fapte. Nu te contrazic, nu încerc să găsesc nicio justificare, ci doar continui să te privesc adânc în ochi. De ce încerci cu disperare să găsești în mine un motiv al tuturor frustrărilor și dezamăgirilor tale?
       Uită de toate astea, vino și strânge-mă în brațe, prinde-mă de mâna tremurândă, sărută-mi buzele temătoare și abandonează-te unei clipe de plăcere în lumina palidă a unei dimineți de toamnă târzie. E vremea noastră, iubitule...

Thursday 10 November 2011

Leapșa

Mergând pe principiul “a promise is still a promise”, am găsit în sfârșit inspirația necesară pentru a răspunde la o leapșa pe care am primit-o acum câteva luni și la care nu am răspuns atunci când trebuia.
Așadar, iată ipoteza: “zece dorințe, zece lucruri pe care, odată cu trecerea timpului, am uitat să le mai practic, sau pe care nu le-am încercat sau pe care trebuia să le fac demult”.

            1. Regret faptul că în ultimii ani am încetat să îmi ascult inima și am mers mai mult pe principiul rațiunii. Se spune că inocența unui copil îl face să săvârșeasca fapte ce își au rădăcinile în suflet, și atunci nu poate să fie decât fericit, fiindcă a făcut ceea ce și-a dorit. De câțiva ani, am uitat ce înseamnă să acționezi la primul impuls, să lași frâu liber dorințelor tale pure, fără a te gândi la posibilele consecințe. Implicit, am uitat de multe ori să fiu fericită...
            2. Am uitat ce înseamnă să te plimbi prin ploaie, cu nimic altceva în gând în afară de simpla dorință de a face ceva ieșit din comun. Acum, mă plimb prin ploaie în speranța că aceasta va lua cu ea măcar o parte din gândurile mele, atunci mă bucuram pur și simplu de acel moment.
            3. Îmi e dor de lumea copilăriei, acea lume idilică în care totul era perfect, în care nu existau minciuna și suferința, acea lume în care prieteniile erau sincere și în care fiecare cuvânt vădea adevărul.
            4. Aș vrea să pot să trăiesc din nou fără nicio grijă, să petrec zile în șir jucându-mă cu ceilalți copii, crezând că viața va fi mereu așa.
            5. Îmi e dor de o plimbare lungă prin parc, alături de cea mai bună prietenă, când ne așezam pe o bancă și chicoteam și povesteam despre tot felul de nimicuri care la vremea respectivă păreau probleme existențiale.
            6.  Am uitat ce înseamnă să stai cu orele pierdută în povestea unei cărți, trăind alături de personaje sau regăsindu-mă în poveștile lor de viață, complet detașată de tot ceea ce se întâmplă în jurul meu. Acum, pe lângă faptul că timpul nu-mi mai permite să citesc atât, în scurtele reprize pe care mi le permit să le dedic cititului, mereu există ceva care să mă aducă înapoi la realitate, cum ar fi, spre exemplu, un telefon care sună din 5 în 5 minute.
            7. Am încetat să mai cred în vise, în lucruri care par de nerealizat. Odată cu trecerea timpului, am devenit mai realistă și nu pot să spun că sunt tocmai fericită de acest nou aspect. Nu degeaba se spune că dacă îți dorești ceva din tot sufletul, acel lucru se va întâmpla.
            8. De ceva timp am uitat ce înseamnă să iei de bun tot ceea ce zice lumea. Se poate spune că am devenit suspicioasă, unii ar spune chiar paranoică, ceea ce probabil e cam mult spus. De ce nu mai am capacitatea să cred oamenii pe cuvânt? Poate pentru faptul că de-a lungul timpului am fost rănită de mult prea multe ori de persoanele la care mă așteptam cel mai puțin.
            9. Regret faptul că am încetat să mai acord importanță micilor bucurii ale vieții, precum un apus de soare, o cutie de bomboane primită cadou, o vorbă bună venită în momentele grele, un zâmbet nevinovat al unui copil, un parc pictat în culori de toamnă, o floare, o cafea băută cu o persoană dragă, un cățel care vine la tine în căutare de afecțiune, un concert în aer liber, un vin fiert cu scorțișoară băut iarna, o înghețată de căpșuni cumpărată ptr câțiva bănuți de la colțul străzii și lista ar putea continua la nesfârșit. Agitația aceasta cotidiană ne-a cuprins pe toți și astfel aceste mici bucurii ajung de multe ori să treacă pur și simplu pe lângă tine fără să le acorzi importanța cuvenită.
            10. Nu în ultimul rând, îmi e dor de momentele petrecute la școală, fie că e vorba de generală sau de liceu. Îmi e dor să dorm la ore, să mănânc pe ascuns, să ne udăm cu apă în pauze și apoi, bineîntâțeles, să rămânem așa cât mai mult timp posibil ptr că aveam istorie, iar proful era mai mult decât încântat să vadă așa ceva, să merg la fumoar în timpul orei și să urle diriginta după mine de pe geam să merg înapoi la ore, îmi e dor de toate certurile și bârfele, de tot ce au însemnat anii de școală.

Wednesday 9 November 2011

Falling leaves

O frunză arămie îmi mângâie obrazul pentru a nu știu câta oară pe ziua de astăzi. O cuprind cu palmele și o strâng la piept, încercând, în zadar, să îmi alin astfel dorul de tine. Ce copilă naivă, cum ar putea o biată frunză să te înlocuiască?

Sunday 23 October 2011

Perfect You

           Nu te iubesc pentru aspectul fizic plăcut și nici pentru ochii aceia migdalați care mă fac să tresar de fiecare dată când îi zăresc. Nu te iubesc nici pentru pielea aceea catifelată care mă trimite mereu cu gândul la o plajă pustie acoperită cu cel mai fin nisip în care aș vrea să mă scald într-o noapte cu lună plină. Cu atât mai puțin nu te iubesc pentru vocea aceea suavă care îmi șoptește vorbe de iubire și nici pentru parfumul tău inconfundabil, mereu același de când te cunosc. Nu te iubesc nici pentru ceea ce ai realizat până acum și nici pentru ambiția de care dai mereu dovadă. Nu te iubesc pentru veselia ta aproape copilărească, nu te iubesc pentru faptul că mă faci mereu să zâmbesc și nici pentru atenția pe care mi-o oferi. Nu te iubesc pentru faptul că încerci mereu să mă protejezi și, nu în ultimul rând, nu te iubesc pentru faptul că mi-ai oferit cel mai de preț dar, și anume amintirile cu tine.
            Te iubesc pentru că ești TU, iar aceasta este cea mai importantă calitate a ta.

http://www.youtube.com/watch?v=PgGUKWiw7Wk&feature=player_embedded

Călătorie

            Trenul vieții mele nu oprește în fiecare stație. Ce fel de tren e acesta? M-am urcat de nenumărate ori în acest tren în speranța că va opri și în inima ta, dar niciodată nu m-a purtat într-acolo... Cu un bagaj de speranțe și iluzii plec la drum din nou și din nou. Voi reuși oare vreodată să ajung la destinație?

A simple definition

Monday 5 September 2011

Epilog...

            Soarele nu mai iese din mare ca anul trecut. Și nici marea nu mai are aceeași strălucire azurie a ochilor tăi.
            Cu o țigare într-o mână și cu poza noastră în cealaltă, stau pe țărm și privesc cum totul în jur capătă o nuanță de gri. Împletiți armonios ca într-un evantai, nori sumbri iau parte la o paradă a neșansei.
            Ești departe acum, dar pielea mea încă îți păstrează parfumul din nopțile interminabile pe care le petreceam împreună. Ai pus stăpânire pe întreaga mea ființă și pe tot ceea ce mă înconjoară. Îți simt prezența în briza care adie ușor, în valurile care îmi gâdilă tălpile și în stropii de ploaie care au început să cadă.
            Din fotografia pe care o am în mână îmi zâmbește un copil. Lângă el, o copilă. Cât îmi doresc ca timpul să nu fi trecut atât de repede peste noi și să ne mai fi acordat o șansă. Cât îmi doresc să fim din nou copii, pe vremea când minciuna, trădarea și răutatea celor din jur nu erau decât personajele negative dintr-un basm.
            Mi-ai promis că în curând vom fi mai aproape... Până atunci, te voi aștepta aici, imensitatea mării alinându-mi dorul de tine...

http://www.youtube.com/watch?v=c0nz3mOiVCk

Monday 25 July 2011

O mare de dor

            Mă afund într-o mare de durere şi de dor. Plutesc în voia valurilor precum o corabie în derivă. Mă las îmbrăţişată de un val stingher, iar această îmbrăţişare aduce o picătură din voluptatea unei atingeri a buzelor tale. Pentru un moment am senzaţia că amintirea ta îmi este străină. Dar glasul blând al mării şi atingerea ei tandră mă trimit automat cu gândul la tine.
            Este seară. Îţi simt îmbrăţişarea plină de duioşie şi sărutul suav pe care mi-l dai la sfârşitul unei zile. Scăldată în lumina rece a lunii înnot tot mai repede în dorinţa naivă de a te simţi tot mai aproape. O briză uşoară aduce cu sine parfumul tău, acel miros dulce-amărui de care am devenit atât de dependentă.
            Pe măsură ce înnot apa mării devine tot mai adâncă şi mai întunecată. Ce s-ar întâmpla dacă m-aş lăsa în voia curentului? Poate că m-ar purta, într-un final, spre tine...

Tuesday 12 April 2011

Away


Sitting at the edge of the world
With a burning cigarette in her hand
She watches the smoke that clears off
And takes all her hopes so far
Away.

The horizon is getting dark by now
And she feels like a wandered ghost
Which is mumbling to herself some words
That this warm whiffle will forever carry
Away.

"I love you" is her eternal moan
While she feeds herself with lost memories
She remains only with his fond embrace
From a time when parting was far
Away.

Tuesday 29 March 2011

Urme ale unei existenţe trecute

Timpul nu a fost destul de răbdător cu noi. A fost nevoie doar de câteva clipe pentru ca tu să mi te întipăreşti în inimă precum cuvintele scrijelite pe o foaie veche de hârtie în timp ce eu, ei bine eu nu am ştiut ce să fac cu timpul ce mi-a fost dat. De câtă îndrăzneală aş da dovadă dacă aş visa acum la câteva clipe în care să mă îmbăt cu prezenţa ta? Căci tot ce mi-a rămas acum este fumul efemer al unor amintiri demult apuse.
Astăzi m-am trezit, la un moment dat, căutând cu privirea plină de îndoială o poză de-a ta, iar când am găsit-o am realizat că memoria nu mă înşelase. Erai acelaşi pe care îl ştiam, acelaşi chip de copil, aceiaşi ochi ce mi-au spus cândva adio, distrugând o lume a speranţei şi dând naştere, în schimb, unei lumi a unei eterne deziluzii.
O lume lipsită de viaţă... O lume pustie şi abandonată sieşi... Ce fel de lume este aceasta de la care însăşi viaţa şi-a întors privirea? O lume lăsată în ruină, o lume damnată să îşi aştepte sfârşitul inevitabil. Mergând prin această lume nu vei vedea decât suferinţă şi vise spulberate mult prea devreme. Dar ia aminte, călătorule ce păşeşti ca un hoinar, că aici a fost cândva o minunată grădină cu trandafiri albi ce au fost lăsaţi să se stingă treptat, făcând loc buruienilor. Şi, chiar dacă i s-ar acorda atenţia cuvenită, această grădină nu îşi va recupera niciodată frumuseţea iniţială.
„Ai ucis inocenţa...”

Saturday 5 March 2011

Despre veşnicia iubirii

Astăzi am vărsat o lacrimă. O singură lacrimă în amintirea a tot ceea ce a fost cândva. Am vărsat o lacrimă la vederea ta şi la gândul că acum eşti mult prea departe pentru a primi măcar o rază din iubirea ce ţi-o port şi care mă copleşeşte tot mai mult cu fiece zi.
            Mă simt singură deşi sunt înconjurată de o multitudine de oameni. Căci nu există singurătate mai profundă şi mai deplină decât cea în iubire. A şti că iubirea nu îţi este împărtăşită - iată cea mai mare pedeapsă ce îi putea fi dată vreodată omului.
            Mereu s-a vorbit despre iubire făcându-se referire la doi. Este adevărat că această stare presupune, indiscutabil, două persoane, dar, mai devreme sau mai târziu, iubirea se va raporta doar la un singur individ. Căci unul singur dintre cei doi va fi cuprins de acea iubire pură ce îi va mistui fiinţa pentru eternitate, în timp ce celălalt nu va fi niciodată capabil să dea dovadă de aceeaşi profunzime.
            Dar tocmai această singularitate ridică iubirea la cel mai înalt nivel, dematerializând-o şi acordându-i o dimensiune eternă. După cum afirma şi William Somerset Maugham, iubirea care durează cel mai mult este iubirea care nu este niciodată împărtăşită.

Monday 28 February 2011

Către cel care nu vrea să vadă…

           Păşesc nesigură prin gara pustie a viselor ce aşteaptă să se împlinească. Peste îndepărtatul oraş, pe care în curând îl voi părăsi pentru multă vreme de acum înainte, se aşterne un val de întuneric şi de ceaţă, în timp ce un fulg stingher îşi croieşte drum prin părul meu. Văd trenuri care vin şi pleacă, purtând cu ele suflete animate de dorinţa unei regăsiri. Peste puţin timp voi fi şi eu în unul din acele trenuri ce mă va duce departe de persoanele pentru care aş fi făcut orice dacă mi-ar fi fost permis. Tot ce las în urma mea sunt nişte paşi rătăciţi prin această lume şi o fantomă a tot ceea ce am fost cândva.
            Fumul de la ţigare se ridică încet spre cer, pierzându-se în ceaţa densă şi devenind una cu aceasta. Aruncând o privire în amalgamul de sentimente din sufletul meu, am reuşit să găsesc, printre atâtea frunze uscate, sâmburele dorinţei de a pleca departe de Tine, de a te lăsa în urmă. Ce rost are să stagnez în acest oraş, îngrădindu-mi orizontul şi privându-mă de libertatea mult aşteptată dacă Tu nu mă vrei lângă tine? Am refuzat, precum un copil căruia părinţii îi spun că nu îi pot cumpăra o anumită jucărie, să accept că m-ai lăsat să plec. Ochii tăi, în care puteam întrezări în orice moment un clar de lună, şi-au întors privirea de la mine.
            Dacă mi-ar fi fost permis, aş fi iubit pentru amândoi. Dacă mi-ar fi fost permis, aş fi trăit hrănindu-mă cu ideea că te voi revedea. Dacă mi-ar fi permis, te-aş transforma într-un pumnal pe care mi l-aş înfige în inimă pentru a fi alături de tine în clipa morţii şi dincolo de aceasta...
            O voce stringentă anunţă însă plecarea trenului meu. În curând voi fi departe si poate nu mă vei mai întâlni niciodată. Aşa că îţi spun acum: Grăbeşte-te...

Tuesday 11 January 2011

„Nimeni nu vede lumea aşa cum o văd eu”

           Mă plimb prin oraş, pe străzi ce par neschimbate de veacuri, cu o ţigare într-o mână şi cu vechiul meu caiet în cealaltă, căutând inspiraţie pentru un nou articol. Dar ce văd? O mulţime de oameni grăbiţi ce par a se îndrepta spre nicăieri. Nişte trecători fără voie prin drumul numit Viaţă, mult prea ocupaţi cu grijile cotidiene pentru a se bucura de tot ceea ce îi înconjoară. „Nimeni nu vede lumea aşa cum o văd eu”, spunea cândva un prieten drag. În ochii fiecăruia, orice element al naturii capătă o nouă valenţă.
            Cum pot toţi aceşti trecători fugari să se bucure din plin de viaţă dacă nu îşi fac timp să admire micile delicii ale acesteia? Prin ochii aceştia ce au văzut atâtea de-a lungul timpului şi peste care un val de suferinţă şi-a lăsat cândva amprenta, privesc cerul de un albastru mult prea pur pentru lumea aceasta întunecată. Sunt mândră de faptul că încă mai pot să îmi ridic privirea cu demnitate spre înaltul văzduhului. Aş vrea să mă desprind de contingent şi să mă pierd precum o săgeată fără ţintă în vastul orizont. Să înot într-un ocean de sentimente şi să mă pierd în spuma valurilor. Să îmi petrec clipele vieţii într-o pădure şi să evoluez odată cu aceasta: să ating apogeul şi să mor pentru ca mai apoi să renasc cu forţe proaspete. Să mă pierd în neant precum fumul de la ţigarea asta care îmi face atâta rău, dar care mă ţine în viaţă. Să consider fiecare răsărit ca fiind o poartă spre o lume mai bună.
            Dar deocamdată sunt aici, pe o stradă plina de oameni grăbiţi, cu o ţigare într-o mână şi caietul prăfuit în cealaltă...