Tuesday, 23 February 2016

The good and the bad

          Întotdeauna am crezut că în fiecare persoană există ceva bun. Nu judeca un om prin prisma acțiunilor sale prezente, ci judecă-l prin prisma trecutului său. Un criminal este probabil un copil abuzat sau care a fost privat de iubirea părinților săi, un iubit distant este probabil cel care a dat totul pentru iubire și a fost părăsit, un bătrân care cerșește pentru o pâine este probabil cel care a muncit toată viața pentru copiii săi, însă aceștia l-au abandonat.
            Omul se naște bun, însă timpul, acțiunile celorlalți și întâmplările prin care trece îi ponegresc și îi alterează sufletul și gândirea. O persoană matură și care încă este bună prin definiție, a trăit degeaba, nu a avut parte de întâmplări care să o formeze.

Și nu încerca niciodată să îl critici pe cel care este rău: vei reuși doar să îi accentuezi nesiguranța și neîncrederea în oameni. În schimb, poartă-te cu el cu blândețe și vei vedea cum bunătatea va ieși din nou la iveală din cel mai ascuns colț al sufletului său. Căci omul stăpânit de rău are nevoie de confirmarea că în ceilalți încă există bunătate, în ciuda tuturor acțiunilor sale. Nimic nu este mai dureros și nimic nu îl va trezi la realitate mai bine decât o strângere a mâinii cu care el a lovit. 

Timpul

Cuvinte scrijelite ca niște răni adânci în inimă…peste care am picurat și venin. O avalanșă de vorbe și jigniri când singura ta replică a fost tăcerea. Tu ai tăcut frumos, eu am aruncat cu durere peste un suflet mult prea rănit deja. Cel ce iubește știe să tacă…iubirea adevărată nu e un lucru cu care să te mândrești, cu care să te afișezi, căruia să îi faci publicitate. Iubirea adevărată se simte cel mai frumos în singurătate, în doi, în privire, în ochi. Iubirea adevărată nu are nevoie de cuvinte și nici de dovezi.
            Iubirea adevărată are însă nevoie de timp. Pentru a uita certurile, jignirile, pentru a ierta și pentru a conștientiza dacă e iubire sau doar un capriciu. Nu vreau să mai pun presiune asupra timpului...el va decide dacă rănile din sufletul tău se vor cicatriza și vom găsi puterea de a ne ierta și a o lua de la capăt.

            Până atunci însă...rămân doar amintiri chinuitoare și multe pahare murdare. 

Wednesday, 3 June 2015

Aș vrea să fiu din nou copil...

       Simplitate în vorbe, în sentimente și în fapte. Acesta este motivul. Noi, adulții, avem tendința de a ne complica prea mult. Timpul, experiențele acumulate, dezamăgirile, persoanele pe care le-am întâlnit, toate și-au pus amprenta asupra noastră și avem mereu tendința, uneori involuntar, de a le invoca pentru a ne justifica acțiunile prezente. Înainte de a porni pe fiecare drum, luăm în calcul zeci de scenarii, iar frica de eșec aproape ne paralizează.
       Cât de simplu ar fi să spunem ”Mi-a fost dor de tine” unei persoane pe care nu am mai văzut-o de mult și care acum ne-a intersectat calea, ”Te iubesc” celui care e o prezență constantă în gândurile noastre, ”Vino afară” persoanei pe care vrem să o vedem, dar ne e teamă de un refuz, sau ”Iartă-mă” celui căruia i-am greșit si care ar avea toate motivele să ne poarte pică.
       Copiii acționează aproape instinctiv, fără a lua în calcul aceste scenarii tocmai datorită faptului că sufletul lor este pur, nepătat de experiențe trecute. Și din acest punct de vedere, ei ne oferă mereu câte o lecție de viață. Ei sunt profesorii noștri, și nu invers.
       Nu o dată am auzit oameni spunând: ”Am suferit din cauza lui/ei, nu pot să mai iubesc pe altcineva. Și știu că nu ai nicio vină, dar te-am rănit.” Învață să uiți, să ignori, privește lumea prin ochii unui copil și filtrează fiecare experiență cu sufletul unui copil. Nu te împovăra cu griji și sentimente negative inutile. Trăiește și spune mereu ceea ce crezi, ceea ce îți dorești, bucură-te de lucrurile simple pe care ți le oferă viața și nu îți fie teamă să plângi atunci când simți nevoia.
       Viața e doar un joc pe care trebuie să îl joci zi de zi. Învață din spiritul de competiție al unui copil și joacă acest joc atâta timp cât îți este dat să o faci.

Thursday, 6 November 2014

الحب صامت

كل الشعر الذي كتب منذ قديم الأزل وكل بيت وكل سطر وكل أغاني الحب في العالم وكل لحن وكل قافية وكل صوت وكل كلمة بكل اللغات التي سمعت من قديم الأزل لو جمعت معا لن تتمكن من عكس كل ما أشعر به في قلبي

Tuesday, 23 September 2014

Dimineți de septembrie

   O cană de cafea. Simplă. Fără zahăr, fără lapte. Fără el. O cămașă albă aruncată pe jos într-o scurtă izbucnire de furie. O fantezie neîmplinită. O dimineață ploioasă într-un oraș plin de oameni, dar în care ea se simte mai singură ca niciodată. O dimineață răcoroasă și o inimă de gheață. O lacrimă pe un obraz care nu mai știe să zâmbească. Multe gânduri, dar mereu același subiect: el. O dorință de a-l căuta, dar și o constatare apăsătoare: va fi inutil. O singură lună, dar o viață de amintiri și regrete. Un trup care simte incontrolabil nevoia de el. O țigară, două, trei, dar fumul tot imaginea lui o conturează în închipuirea ei. O cutie în care ar vrea să arunce toate amintirile și apoi să o îngroape. Sau să îi dea foc. Dar ce cutie ar putea să cuprindă atâtea amintiri? O distanță care o macină și un gând care nu îi dă pace: nu îl va mai vedea. Ba da, îl va vedea, în fiecare noapte, în vis. Acolo unde îl poate modela după bunul plac încât să corespundă pretențiilor ei. Un regizor de filme proaste și un actor care nu a avut șansa de a fi remarcat de persoana potrivită.
   O cană de cafea și o fată care a iubit...

Iart-o că te-a iubit

       Iart-o că a crezut în tine și în povestea voastră. Iart-o că își încheie ziua și o începe mereu cu gândul la tine. Iart-o că te-a visat în fiecare noapte, în încercarea de a te avea aproape pentru câteva clipe. Iart-o că ar fi vrut să zboare cu tine spre cele mai înalte culmi ale iubirii. Iart-o că ți-a dat o șansă deși restul lumii i-a spus să nu o facă. Iart-o că a acceptat în viața ei un bărbat cu trecut. Iart-o că ar fi fost dispusă la orice pentru tine și nu considera asta un sacrificiu. Iart-o că toți prietenii ei i-au spus că e naivă că te așteaptă. Iart-o că ți s-a înfățișat în cea mai pură formă a ei. Iart-o că ți-a împărtășit fanteziile. Iart-o că trupul ei tânjește după a se îmbrăca cu al tău. Iart-o că îi e dor de vorbele tale frumoase și atent alese. Iart-o că a crezut că sunteți două firi identice și că din acest motiv veți fi fericiți. Iart-o că e egoistă și încă te vrea doar pentru ea. Iart-o că în inima ei s-a aprins un foc mistuitor din prima clipă în care te-a văzut. Iart-o pentru mesajele pe care ți le-a trimis în nopțile când fiecare celulă din corpul ei emana doar alcool în stare pură.
       Și mai iart-o pentru că și-a găsit refugiu în brațele altuia. Iart-o că nu a fost suficient de puternică să îndure indiferența ta de una singură.
Sau, pe scurt, iart-o că te-a iubit.

Sunday, 16 March 2014

Profesiune de credință

            O noapte cu lună plină, o țigară și o sticlă de vin...un fum din țigară, apoi o gură de vin, încă un fum, și ești tot mai prezent în mintea mea. Trupul meu îți simte lipsa, deși nu i-ai aparținut niciodată. Două întâlniri, un dans, o plimbare în miez de noapte, o apropiere a buzelor, o strângere de mână, o îmbrățișare și câteva priviri fugare m-au făcut să...să te iubesc? Prea mult spus. Să te  doresc? Prea suferficial. Să nu pot să trăiesc fără tine? Prea patetic. Cert este însă că m-au făcut să nu mi te pot scoate din gând.
            Încă o gură de vin, și un gând sumbru își croiește drum în mintea mea, repetându-se obsesiv: dacă pentru tine toate acestea nu au însemnat nimic? Dacă încă te mai gândești la Ea? Probabil te intrebi ce aș putea eu să îți ofer...ei bine, te-aș iubi cu inima unui copil, ți-aș oferi un zâmbet în fiecare dimineață, te-aș respecta ca pe familia mea, ți-aș fi alături mereu, mândră să fiu lângă tine, ți-aș fi în același timp prietenă și iubită, ți-aș oferi toată libertatea de care ai nevoie, am petrece nopți lungi împreună, ți-aș respecta mereu alegerile, aș avea încredere în tine, nu aș fi niciodată de acord ca eu să ocup un loc central în viața ta, în detrimentul familiei și al prietenilor, nu aș încerca niciodată să îți schimb felul de a fi sau preferințele.
            Și mai cred că uneori aș fi geloasă, că mi-ar fi greu să stau mai mult de câteva zile departe de tine, că nu aș fi mereu capabilă să exprim sau să îți arăt ceea ce simt pentru tine, că și eu te-aș face gelos de câteva ori, dar fără intenție, că nu te-aș ierta dacă mă minți, că uneori aș fi pisicoasă și alteori distantă, că aș aștepta să mă asculți atunci când am o problemă și să îmi dai un sfat.
            Aceasta este profesiunea mea de credință, un vis de iubire.

            Tu în ce crezi?

Monday, 18 June 2012

Decadență


           Un trandafir roșu își picura sângele pe pieptul ei. Rochia neagră și brodată cu dantelă se disipa în suflul rece al vântului de toamnă. Pielea ei translucidă îi purta încă parfumul. Pe buzele purpurii, pecetluite de acum pentru eternitate, se puteau citi ultimele ei cuvinte... „Mă voi întoarce la tine”. Luna plină se reflecta printr-o crăpătură din tavan în ochii rămași deschiși. Întunecimea lor amintea de o inimă putrezită în suferința iubirii. În depărtare, o cucuvea cânta un cântec al morții.
            În interiorul cavoului atmosfera era apăsătoare, rece. Un covor de frunze uscate îi era cântecul ce îi va însoți de acum înainte nopțile singuratice, iar viermii ce se contopeau în tencuială, companioni pentru veșnicie.
            Murise pentru iubire și va putrezi în iubire în acest cavou, templu al iubirii sale. O jertfă adusă de bunăvoie Zeului ei...

Sunday, 1 April 2012

Peisaj nocturn


           E lună plină și un văl de fum se ridică spre cer, purtând în el veninul amar de pe buzele mele. O pereche de ochi privește luna: goală, palidă, rece, insensibilă. Îi aud chemarea...
            În iarbă zace abandonat un trandafir uscat. Lângă el, un șirag de perle asupra căruia s-a revărsat întreaga mea furie. Încep să adun bucățile de conștiință și să recompun un suflet rănit. O lacrimă se alătură perlelor din iarbă. Trandafirul însângerat este ignorat, precum o reminiscență dintr-un trecut care nu trebuie amintit, dar care nu încetează să mă ispitească.
            Ce ai face dacă ai fi lângă mine? Mi-ai dărui un trandafir înșelător, mi-ai prinde un colier la gât, m-ai săruta pe trupul alb în lumina sobră a lunii și ne-am contopi într-un miraj.
            Dar, în locul tău, lângă trandafir și colierul de perle, zac în iarbă o cutie cu poze și o inimă întunecată.

Wednesday, 15 February 2012

Prizonieri


            Mă privesc în oglindă și prin gând îmi trece o singură întrebare care se repetă la nesfârșit, încercând parcă să mă facă să îi dau glas, dar lovindu-se de un zid al tăcerii. De partea cealaltă a unei lumi mă privesc doi ochi goi, lipsiși de orice emoție, ce însoțesc un chip palid și niște buze tremurânde ce încă îți simt gustul amar al parfumului.
             În lumina palidă a dimineții se conturează o siluetă, un trup care încă poartă urmele atingerilor tale din vremea în care noaptea era un vis frumos petrecut în doi. Un prim semn că sentimentele nu m-au părăsit încă, o lacrimă, se naște pe obrazul meu stâng. Buzele îmi tremură în încercarea disperată de a da glas unor cuvinte ce refuză cu înverșunare să se facă auzite. „Te....” Respir adânc și încerc din nou. Da, „te iubesc”. Odată cu aceste cuvinte, întrebarea care mă obseda prinde în sfârșit contur: „De ce nu ești aici?”
             Privesc în jurul meu. Camera este goală. Nu mai ești aici, dar prezența ta se simte în fiecare colțișor, în fiecare obiect pe care l-ai atins. Când ai plecat ai uitat aici amintirile. Le simt cum stau gata să se prăbușească asupra mea. Te rog, vino să le iei înapoi căci pe mine mă copleșesc. Eliberează-mă din închisoarea aceasta a întâmplărilor apuse. Ajută-mă să rup lanțul care mă ține ancorată în trecut. Întoarce-te...

Thursday, 22 December 2011

Legământ uitat


            Mi-am făcut mie însămi o promisiune, un legământ cu însăși inima mea. Un pariu impus de împrejurări. Niciodată nu voi mai... Și dacă acest niciodată este mult mai aproape decât am crezut inițial? Gândul acesta mă înfioară, căci nu mai vreau să sfârșesc precum data trecută. Cu toate acestea, am ajuns să te iubesc.
            Destinul mi-a jucat o festă din nou, m-a pus la încercare, iar eu nu am avut puterea de a spune NU în acel moment fatidic al întâlnirii noastre. Am căzut din nou în păcat, acela de a iubi. Inima mea a renunțat la pariul pe care l-am făcut și te-a preferat pe tine. Aș vrea să o judec, să o condamn, dar știu că nu am nicio putere asupra ei. Vrea din răsputeri să fie iubită și te-a ales pe tine să îi fi călăuză pe drumul spre fericire. Sau poate spre o decădere plină de glorie...

Tuesday, 29 November 2011

Delir

      Privirea ta serioasă, necunoscută mie până în acest moment, îmi cercetează cu atenție fiecare gest, fiecare mișcare, fiecare vorbă, mă acuză de un lucru pe care nu l-am comis și mă judecă aspru. Dau să fac un pas spre tine, dar imediat simt o reținere. Cum ai putea să crezi că buzele mele, brațele, trupul, inima și gândurile mele te-ar putea trăda?
        În sufletul tău știi prea bine că greșești învinovățindu-mă de toate aceste fapte. Nu te contrazic, nu încerc să găsesc nicio justificare, ci doar continui să te privesc adânc în ochi. De ce încerci cu disperare să găsești în mine un motiv al tuturor frustrărilor și dezamăgirilor tale?
       Uită de toate astea, vino și strânge-mă în brațe, prinde-mă de mâna tremurândă, sărută-mi buzele temătoare și abandonează-te unei clipe de plăcere în lumina palidă a unei dimineți de toamnă târzie. E vremea noastră, iubitule...

Thursday, 10 November 2011

Leapșa

Mergând pe principiul “a promise is still a promise”, am găsit în sfârșit inspirația necesară pentru a răspunde la o leapșa pe care am primit-o acum câteva luni și la care nu am răspuns atunci când trebuia.
Așadar, iată ipoteza: “zece dorințe, zece lucruri pe care, odată cu trecerea timpului, am uitat să le mai practic, sau pe care nu le-am încercat sau pe care trebuia să le fac demult”.

            1. Regret faptul că în ultimii ani am încetat să îmi ascult inima și am mers mai mult pe principiul rațiunii. Se spune că inocența unui copil îl face să săvârșeasca fapte ce își au rădăcinile în suflet, și atunci nu poate să fie decât fericit, fiindcă a făcut ceea ce și-a dorit. De câțiva ani, am uitat ce înseamnă să acționezi la primul impuls, să lași frâu liber dorințelor tale pure, fără a te gândi la posibilele consecințe. Implicit, am uitat de multe ori să fiu fericită...
            2. Am uitat ce înseamnă să te plimbi prin ploaie, cu nimic altceva în gând în afară de simpla dorință de a face ceva ieșit din comun. Acum, mă plimb prin ploaie în speranța că aceasta va lua cu ea măcar o parte din gândurile mele, atunci mă bucuram pur și simplu de acel moment.
            3. Îmi e dor de lumea copilăriei, acea lume idilică în care totul era perfect, în care nu existau minciuna și suferința, acea lume în care prieteniile erau sincere și în care fiecare cuvânt vădea adevărul.
            4. Aș vrea să pot să trăiesc din nou fără nicio grijă, să petrec zile în șir jucându-mă cu ceilalți copii, crezând că viața va fi mereu așa.
            5. Îmi e dor de o plimbare lungă prin parc, alături de cea mai bună prietenă, când ne așezam pe o bancă și chicoteam și povesteam despre tot felul de nimicuri care la vremea respectivă păreau probleme existențiale.
            6.  Am uitat ce înseamnă să stai cu orele pierdută în povestea unei cărți, trăind alături de personaje sau regăsindu-mă în poveștile lor de viață, complet detașată de tot ceea ce se întâmplă în jurul meu. Acum, pe lângă faptul că timpul nu-mi mai permite să citesc atât, în scurtele reprize pe care mi le permit să le dedic cititului, mereu există ceva care să mă aducă înapoi la realitate, cum ar fi, spre exemplu, un telefon care sună din 5 în 5 minute.
            7. Am încetat să mai cred în vise, în lucruri care par de nerealizat. Odată cu trecerea timpului, am devenit mai realistă și nu pot să spun că sunt tocmai fericită de acest nou aspect. Nu degeaba se spune că dacă îți dorești ceva din tot sufletul, acel lucru se va întâmpla.
            8. De ceva timp am uitat ce înseamnă să iei de bun tot ceea ce zice lumea. Se poate spune că am devenit suspicioasă, unii ar spune chiar paranoică, ceea ce probabil e cam mult spus. De ce nu mai am capacitatea să cred oamenii pe cuvânt? Poate pentru faptul că de-a lungul timpului am fost rănită de mult prea multe ori de persoanele la care mă așteptam cel mai puțin.
            9. Regret faptul că am încetat să mai acord importanță micilor bucurii ale vieții, precum un apus de soare, o cutie de bomboane primită cadou, o vorbă bună venită în momentele grele, un zâmbet nevinovat al unui copil, un parc pictat în culori de toamnă, o floare, o cafea băută cu o persoană dragă, un cățel care vine la tine în căutare de afecțiune, un concert în aer liber, un vin fiert cu scorțișoară băut iarna, o înghețată de căpșuni cumpărată ptr câțiva bănuți de la colțul străzii și lista ar putea continua la nesfârșit. Agitația aceasta cotidiană ne-a cuprins pe toți și astfel aceste mici bucurii ajung de multe ori să treacă pur și simplu pe lângă tine fără să le acorzi importanța cuvenită.
            10. Nu în ultimul rând, îmi e dor de momentele petrecute la școală, fie că e vorba de generală sau de liceu. Îmi e dor să dorm la ore, să mănânc pe ascuns, să ne udăm cu apă în pauze și apoi, bineîntâțeles, să rămânem așa cât mai mult timp posibil ptr că aveam istorie, iar proful era mai mult decât încântat să vadă așa ceva, să merg la fumoar în timpul orei și să urle diriginta după mine de pe geam să merg înapoi la ore, îmi e dor de toate certurile și bârfele, de tot ce au însemnat anii de școală.

Wednesday, 9 November 2011

Falling leaves

O frunză arămie îmi mângâie obrazul pentru a nu știu câta oară pe ziua de astăzi. O cuprind cu palmele și o strâng la piept, încercând, în zadar, să îmi alin astfel dorul de tine. Ce copilă naivă, cum ar putea o biată frunză să te înlocuiască?

Sunday, 23 October 2011

Perfect You

           Nu te iubesc pentru aspectul fizic plăcut și nici pentru ochii aceia migdalați care mă fac să tresar de fiecare dată când îi zăresc. Nu te iubesc nici pentru pielea aceea catifelată care mă trimite mereu cu gândul la o plajă pustie acoperită cu cel mai fin nisip în care aș vrea să mă scald într-o noapte cu lună plină. Cu atât mai puțin nu te iubesc pentru vocea aceea suavă care îmi șoptește vorbe de iubire și nici pentru parfumul tău inconfundabil, mereu același de când te cunosc. Nu te iubesc nici pentru ceea ce ai realizat până acum și nici pentru ambiția de care dai mereu dovadă. Nu te iubesc pentru veselia ta aproape copilărească, nu te iubesc pentru faptul că mă faci mereu să zâmbesc și nici pentru atenția pe care mi-o oferi. Nu te iubesc pentru faptul că încerci mereu să mă protejezi și, nu în ultimul rând, nu te iubesc pentru faptul că mi-ai oferit cel mai de preț dar, și anume amintirile cu tine.
            Te iubesc pentru că ești TU, iar aceasta este cea mai importantă calitate a ta.

http://www.youtube.com/watch?v=PgGUKWiw7Wk&feature=player_embedded

Călătorie

            Trenul vieții mele nu oprește în fiecare stație. Ce fel de tren e acesta? M-am urcat de nenumărate ori în acest tren în speranța că va opri și în inima ta, dar niciodată nu m-a purtat într-acolo... Cu un bagaj de speranțe și iluzii plec la drum din nou și din nou. Voi reuși oare vreodată să ajung la destinație?

A simple definition

Monday, 5 September 2011

Epilog...

            Soarele nu mai iese din mare ca anul trecut. Și nici marea nu mai are aceeași strălucire azurie a ochilor tăi.
            Cu o țigare într-o mână și cu poza noastră în cealaltă, stau pe țărm și privesc cum totul în jur capătă o nuanță de gri. Împletiți armonios ca într-un evantai, nori sumbri iau parte la o paradă a neșansei.
            Ești departe acum, dar pielea mea încă îți păstrează parfumul din nopțile interminabile pe care le petreceam împreună. Ai pus stăpânire pe întreaga mea ființă și pe tot ceea ce mă înconjoară. Îți simt prezența în briza care adie ușor, în valurile care îmi gâdilă tălpile și în stropii de ploaie care au început să cadă.
            Din fotografia pe care o am în mână îmi zâmbește un copil. Lângă el, o copilă. Cât îmi doresc ca timpul să nu fi trecut atât de repede peste noi și să ne mai fi acordat o șansă. Cât îmi doresc să fim din nou copii, pe vremea când minciuna, trădarea și răutatea celor din jur nu erau decât personajele negative dintr-un basm.
            Mi-ai promis că în curând vom fi mai aproape... Până atunci, te voi aștepta aici, imensitatea mării alinându-mi dorul de tine...

http://www.youtube.com/watch?v=c0nz3mOiVCk

Monday, 25 July 2011

O mare de dor

            Mă afund într-o mare de durere şi de dor. Plutesc în voia valurilor precum o corabie în derivă. Mă las îmbrăţişată de un val stingher, iar această îmbrăţişare aduce o picătură din voluptatea unei atingeri a buzelor tale. Pentru un moment am senzaţia că amintirea ta îmi este străină. Dar glasul blând al mării şi atingerea ei tandră mă trimit automat cu gândul la tine.
            Este seară. Îţi simt îmbrăţişarea plină de duioşie şi sărutul suav pe care mi-l dai la sfârşitul unei zile. Scăldată în lumina rece a lunii înnot tot mai repede în dorinţa naivă de a te simţi tot mai aproape. O briză uşoară aduce cu sine parfumul tău, acel miros dulce-amărui de care am devenit atât de dependentă.
            Pe măsură ce înnot apa mării devine tot mai adâncă şi mai întunecată. Ce s-ar întâmpla dacă m-aş lăsa în voia curentului? Poate că m-ar purta, într-un final, spre tine...