Decadență

           Un trandafir roșu își picura sângele pe pieptul ei. Rochia neagră și brodată cu dantelă se disipa în suflul rece al vântului de toamnă. Pielea ei translucidă îi purta încă parfumul. Pe buzele purpurii, pecetluite de acum pentru eternitate, se puteau citi ultimele ei cuvinte... „Mă voi întoarce la tine”. Luna plină se reflecta printr-o crăpătură din tavan în ochii rămași deschiși. Întunecimea lor amintea de o inimă putrezită în suferința iubirii. În depărtare, o cucuvea cânta un cântec al morții.

            În interiorul cavoului atmosfera era apăsătoare, rece. Un covor de frunze uscate îi era cântecul ce îi va însoți de acum înainte nopțile singuratice, iar viermii ce se contopeau în tencuială, companioni pentru veșnicie.

            Murise pentru iubire și va putrezi în iubire în acest cavou, templu al iubirii sale. O jertfă adusă de bunăvoie Zeului ei...

http://www.youtube.com/watch?v=mAqK4dElUEI

Peisaj nocturn

           E lună plină și un văl de fum se ridică spre cer, purtând în el veninul amar de pe buzele mele. O pereche de ochi privește luna: goală, palidă, rece, insensibilă. Îi aud chemarea...

            În iarbă zace abandonat un trandafir uscat. Lângă el, un șirag de perle asupra căruia s-a revărsat întreaga mea furie. Încep să adun bucățile de conștiință și să recompun un suflet rănit. O lacrimă se alătură perlelor din iarbă. Trandafirul însângerat este ignorat, precum o reminiscență dintr-un trecut care nu trebuie amintit, dar care nu încetează să mă ispitească.

            Ce ai face dacă ai fi lângă mine? Mi-ai dărui un trandafir înșelător, mi-ai prinde un colier la gât, m-ai săruta pe trupul alb în lumina sobră a lunii și ne-am contopi într-un miraj.

            Dar, în locul tău, lângă trandafir și colierul de perle, zac în iarbă o cutie cu poze și o inimă întunecată.

Prizonieri

            Mă privesc în oglindă și prin gând îmi trece o singură întrebare care se repetă la nesfârșit, încercând parcă să mă facă să îi dau glas, dar lovindu-se de un zid al tăcerii. De partea cealaltă a unei lumi mă privesc doi ochi goi, lipsiși de orice emoție, ce însoțesc un chip palid și niște buze tremurânde ce încă îți simt gustul amar al parfumului.

             În lumina palidă a dimineții se conturează o siluetă, un trup care încă poartă urmele atingerilor tale din vremea în care noaptea era un vis frumos petrecut în doi. Un prim semn că sentimentele nu m-au părăsit încă, o lacrimă, se naște pe obrazul meu stâng. Buzele îmi tremură în încercarea disperată de a da glas unor cuvinte ce refuză cu înverșunare să se facă auzite. „Te....” Respir adânc și încerc din nou. Da, „te iubesc”. Odată cu aceste cuvinte, întrebarea care mă obseda prinde în sfârșit contur: „De ce nu ești aici?”

             Privesc în jurul meu. Camera este goală. Nu mai ești aici, dar prezența ta se simte în fiecare colțișor, în fiecare obiect pe care l-ai atins. Când ai plecat ai uitat aici amintirile. Le simt cum stau gata să se prăbușească asupra mea. Te rog, vino să le iei înapoi căci pe mine mă copleșesc. Eliberează-mă din închisoarea aceasta a întâmplărilor apuse. Ajută-mă să rup lanțul care mă ține ancorată în trecut. Întoarce-te...