Saturday 30 December 2017

              Sâmbătă, ora 13:30
            Îmi sună telefonul și mă trezesc. Mă uit la telefon: tu. Oare ce vrei în ziua ta liberă? Nu îmi lași și mie o zi liberă de la tine totuși? ”Alo...”. Vorbesc singură. Nu mă mir, asta am făcut mereu cu tine. Singură am vorbit și atunci când ți-am spus cât de mult țin la tine și că vreau să construim ceva serios împreună, iar tu ai fugit în brațele alteia. Tot singură am vorbit și atunci când te asiguram că nu există altcineva în viața mea, iar tu îmi aruncai priviri de neîncredere. Neîncredere care, și am realizat asta doar acum, este o parte din propria-ți personalitate. Neîncredere în tine însuți. Nu are nimic de-a face cu mine sau altă persoană din anturajul tău.
         Ți-am închis. Monologul nu este preferatul meu. Tu preferi monologul interior, eu prefer dialogul între două personaje ajunse la maturitate. Nu te-am sunat înapoi și nici nu te-am întrebat dacă m-a sunat de fapt buzunarul tău. Pentru că știu că m-ai sunat tu. Cu aceleași degete cu care acum câteva zile îmi spuneai că nu poți să o lași pe cealaltă, pentru că nu vrei ca ea să sufere pentru greșelile tale. Cu aceleași degete cu care acum câteva zile îmi scriai pentru a mă ruga să punem capăt unei conversații. Ți-am respectat dorința și i-am pus capăt. Acum de ce vrei să purtăm un dialog al surzilor?
            Caută-mă atunci când vei avea ceva de spus...

Friday 29 December 2017

Tipologia bărbatului fără simțul răspunderii

       Un bărbat care își plimbă penisul pe la alta, atunci când relația în care este implicat nu funcționează nu este un bărbat asumat. Și nici unul care dă dovadă de respect. Nici măcar față de el însuși, dacă nu față de cele două femei din viața lui.
         Așa crezi tu că îți rezolvi problemele? Având regrete acum? La asta trebuia să te gândești înainte de a ajunge în patul alteia, care, știind de relația ta, a acceptat totuși. Pentru că relația ta nu este și relația ei. Dă dovadă încă o dată de lipsa asumării și aruncă toată vina pe ea. Că te-a vrăjit cu ochii aceia în care tu, bărbatul fără simțul răspunderii, nu te poți uita. Că te-a vrăjit atunci când, stând cu tine la o masă în oraș, și-a îndreptat poziția corpului către tine, iar tu, din nou, bărbatul fără simțul răspunderii, i-ai copiat poziția. Că te-ai simțit înțeles mai mult de ea, femeia care a aprobat din cap cu dezgust atunci când tu, bărbatul fără simțul răspunderii, ai întrebat-o dacă înțelege cât e de greu sa termini o relație. Ești naiv dacă nu ți-ai dat seama că reacția ei a fost una de dezgust, nu de aprobare. E femeie, nu o sfântă, încât să înțeleagă cum poți da dovadă de atâta lipsă de răspundere. Probabil te-a vrăjit și când ați plecat amândoi spre un taxi, iar tu, cu mintea înnecată în alcool, te-ai urcat în același taxi cu ea. Stând pe bancheta din spate, lângă ea, cu capul plecat de la greutatea litrilor de bere, inspirai milă. De asta ea ți-a luat capul și l-a așezat pe umărul ei. Tu ți-ai luat mâna și ai așezat-o între picioarele ei. Atât ai putut. I-ai povestit lucruri personale despre tine, în timp ce ea stătea în pat, cu spatele la tine, și apoi, când ți-ai dat seama că ea nu e de acord cu ce debitezi, ai început să regreți că i-ai povestit. Tu, același bărbat fără simțul răspunderii.
          Nu îți invidiez relația, iar pe ea, cu atât mai puțin. Cum poți tu, bărbatul fără simțul răspunderii, să o privești pe ea în ochi și să îi spui că o iubești? Sau îi eviți și ei mereu privirea? Poate nu o eviți pentru că știi că ea nu te judecă. Pentru că nu știe. Pentru că nu te știe. Dacă așa te validezi tu, alături de o femeie care nu te cunoaște cu adevărat, ești același bărbat fără simțul răspunderii.
       Așteaptă tu mult și bine ca altcineva (ea, un alt bărbat care ar apărea în viața ei, karma, universul, divinitatea sau alinierea planetelor) să pună capăt acestei relații disfuncționale. Evident că aștepți asta, doar ești bărbatul fără simțul răspunderii. Să știi că nu dai dovadă de nicio valoare morală alegând să îi ascunzi escapada ta. Faptul că vrei să continui în această relație pentru a nu o face și pe ea să sufere, faptul că îți interiorizezi tu rușinea (ai așa ceva?), nu te face martir peste noapte. Arată doar că ești același bărbat fără simțul răspunderii. A-ți asuma la nivel declarativ față de mine și atât o faptă, nu e asumare. E doar dovada că ești un bărbat fără simțul real al răspunderii.
      M-am plictisit de situația asta, însă sunt convinsă că ai pica mereu și mereu în aceeași plasă. Tu, cel care, fiind sărutat în taxi într-o noapte târzie, ai tras concluzia că nu vei ajunge acasă în acea noapte. Ți-am dat posibilitatea să mergi acasă însă tu, același bărbat fără simțul răspunderii, ai lăsat alegerea pe seama mea. Am ales să te iau la mine în acea noapte. Știi tu foarte bine de ce, pentru a fi din nou eu cea vinovată. Desigur că tu nu ai greșit cu nimic, bărbat fără simț al răspunderii.          
      Caută-mă atunci când vei deveni bărbatul cu simțul răspunderii. Adică niciodată...

Ironie

      Vineri, 29 decembrie

      Astăzi mi-ai trimis o poză cu tine. A treia în trei zile. Acum, după ce ai ales-o pe ea.

      Nu cu luni în urmă, când aș fi primit cu inima deschisă orice mică atenție din partea ta. Nu cu luni în urmă, când aflam de la prieteni cum mai e viața ta. Nu cu luni în urmă, când mi-am făcut curaj să îți mărturisesc ce simt pentru tine, iar tu ai râs. Nu cu luni în urmă, când căutam orice mică ocazie pentru a fi aproape de tine. Nu cu luni în urmă, când eram ambii singuri. Nu cu luni în urmă, când îți făceai griji că aș alege pe altul. Nu cu luni în urmă, când îmi doream asta.

      Nu, tu ai ales să faci asta acum. Acum, de parcă discuția noastră de ieri nu a fost suficientă. Chiar crezi că era cazul să te mai și văd acum? Dacă voiam să te văd, știam unde să te găsesc. Daca voiam să mă doară și mai mult, îți răsfoiam albumele de pe rețelele de socializare. Sau reciteam conversațiile noastre.
      Dar eu nu mai vreau să mă doară. Tu ce vrei de fapt acum?  

Ce a rămas nespus

       Joi, 28 decembrie


      Să renunți la ceea ce îți dorești, la ceea ce corpul tău respiră prin fiecare por, să îți refuzi ție și unei persoane care poate suporta orice, fericirea, pentru a nu răni un alt suflet...Dragul meu, deși nu te înțeleg, îți respect sacrificiul. Recunosc, sunt o egoistă, nu aș fi procedat niciodată astfel, ci aș fi dus o luptă pierdută din start pentru tine. Pentru a-mi fi mie bine cu tine. Pentru a avea eu liniștea sufletească și ceea ce îmi doresc.
      Mereu m-am pus împotriva destinului, a oamenilor, a lumii întregi. Nu aștepta ca altcineva să îți decidă viața așa cum vrei tu. Lucrurile se întâmplă, decurg de la sine, însă doar tu le poți face să meargă pe drumul dorit. Nimeni altcineva nu te va lua cu adevărat în considerare în deciziile sale. Dragul meu, ești încă tânăr și neatins de răutatea și egoismul uman. Vei învăța aceste lecții cu propria-ți durere.
      Dragul meu, astăzi am primit lecția supremă despre ce înseamnă să te sacrifici pentru o persoană. Încă nu îmi este clar ce simți pentru ea, însă îți spun că nu este iubire. Nu poți afirma că iubești un om, atâta timp cât minciuna și o altă femeie s-au strecurat în relația voastră. Dar chiar și așa, îți respect decizia. Și îți mulțumesc că ai evitat ceea ce m-ar fi durut cel mai tare: minciuna. Lecția asumării am învățat-o de mult. La fel și cum se face curățenie. Stai liniștit, voi strânge singură noroiul lăsat de bocancii cu care ai intrat în sufletul meu.
      Dragul meu, mă încearcă un sentiment pe care l-am respins mereu cu toată ființa mea: lașitatea. Așa că prefer să mă retrag, spre a-mi păstra o ultimă urmă de demnitate și spre a-ți lăsa ție cale liberă în a-ți urma decizia pe care ai luat-o. Au rămas atât de multe cuvinte nespuse de ambele părți, însă îți voi respecta decizia de a nu mai vorbi despre ceea ce a fost între noi. Vom lăsa povestea noastră în amintire, acolo unde nu poate fi murdărită de cuvinte grele.
      Cred cu tărie în învățăturile părinților mei: atunci când două suflete sunt menite să fie împreună, vor fi, acum, cu timpul sau într-o altă viață, atunci când ambele au atins maturitatea necesară.
      Dragul meu, mereu ți-am spus că nu voi vărsa nicio lacrimă, continuă să crezi în vorbele mele pentru a te simți mai bine, pentru a face viața mai ușoară cel puțin pentru două persoane. Tu și ea. Eu nu contez aici. Eu mi-am asumat acele câteva ore de plăcere pe care le-am trăit cu toată intensitatea, pe care nu le voi uita și pe care le voi păstra mereu în amintire.
      Poate mă vei considera o copilă naivă, însă știu, dragul meu, că tot ce mi-ai spus, toate cuvintele grele pe care le-am suportat cu stoicism, au fost pentru a mă îndepărta de un om prea rănit. Nu dragul meu, nu m-ai rănit, ci mi-ai oferit câteva clipe frumoase. Atât ai putut tu. Și da, dragul meu, mereu voi fi aici pentru a-ți oferi un umăr pe care să îți apleci capul împovărat de aburi de alcool.
      Însă, dragul meu, nu mă condamna dacă atunci când tu vei decide că eu sunt cea potrivită pentru tine, inima mea va decide că nu poate porni din nou pe același drum. Ți-am încredințat inima mea, m-am lăsat servită pe o tavă, așa cum sunt eu, însă tu ai considerat că inima mea poate suporta multe. Vezi, dragul meu, există oameni nepotriviți la momente nepotrivite și acesta a fost cazul nostru.
      Dacă vom fi potriviți la un moment dat, rămâne să decidă doar timpul.