Tuesday 28 December 2010

Amintiri într-un pahar de vin

           O seară rece de iarnă, fulgi ce zboară în văzduh şi alcătuiesc un spectacol mirific, o cafenea în stil vienez, muzica romantică a unui pian şi un pahar de vin alb: atmosfera propice depănării amintirilor de tot felul.
            Îmi aprind o ţigare şi privesc cum fumul sărută aerul din jur într-o îmbrăţişare surdă şi o contopire deplină. Gândul îmi zboară inevitabil la tine. Ai plecat din viaţa mea înainte chiar de a apărea. Cândva ai fost al meu: în vis, în iluzie, în ceea ce vroiam să cred şi nu în detestabila realitate. Ai plecat şi m-ai lăsat în urmă fără nici cea mai mică urmă de remuşcare.
            Mai beau puţin vin şi amintirile se derulează parcă tot mai repede. Da, şi tu m-ai părăsit. Tocmai tu, persoana pe care nu o credeam niciodată capabilă de a face aşa ceva. Poate acţiunile tale au fost previzibile, dar vălul întunecat ce îmi acoperea privirea m-a împiedicat să văd adevărata natură a lucrurilor.
            Când pianul va înceta să mai cânte şi când paharul va fi gol, acela va fi momentul în care şirul amintirilor se va sfârşi. Atunci voi fi nevoită să ies în lume pregătită pentru a înfrunta noi provocări.
            Pentru moment, însă, pianul nu dă semne de oboseală, iar vinul îmi surâde ştrengar din pahar, ceea ce mă determină să mă gandesc la...un copil. Da, un copil cu ochi mari şi negri în care se poate citi o lume întreagă. O fiinţă inocentă, neatinsă încă de răutatea acestei lumi. Un copil ce mă face mereu să zâmbesc şi care îmi reaminteşte de fiecare dată că viaţa merită trăită.
            Deodată mă trezesc parcă dintr-un vis. Pianul şi-a pierdut glasul melodios, paharul stă părăsit într-un colţ al mesei, iar oamenii din cafenea au dispărut de mult timp. Este timpul să plec...

Thursday 9 December 2010

Vis de iarnă

            Mi-am îndreptat privirea plină de dorinţă spre cer... Da, a venit iarna! Un fulg stingher s-a desprins din nemărginirea cerului, lăsându-şi deoparte locul său veşnic pentru a se stinge pe Pământ. Apoi a fost urmat de altul si altul... Toţi vor pieri, dar pentru ce? Pentru a aduce un strop de bucurie în ochii unei copile care nu mai aşteaptă nimic de la viaţă.
            De fapt, greşesc, îl aşteaptă pe EL. Pe unde te stingi, asemenea acestor fulgi? De ce nu eşti aici, cu mine, să îţi cuprind chipul blând în palme şi să mă pierd în ochii tăi? Mă plimb singură prin parcul de-acum pustiu şi admir spectacolul naturii. Aş vrea să te ţin de mână şi să ne pierdem amândoi într-un vis efemer, un vis de câteva ore, într-o nebunie supremă numită Iubire. Neştiuţi de lume, să fim doar noi doi, invidiaţi de fulgii care cad şi mor, căci iubirea noastră va dăinui pe veci. Paşii noştri să se piardă în zăpada proaspătă şi pufoasă, iar tu, precum un copil ce se bucură de prima ninsoare, să arunci cu un bulgăre după mine. Să fim doar noi, doi copii pierduţi în propria lor nebunie inocentă, doi copii pierduţi în nemărginirea albă.
            Ninsoarea s-a oprit şi odată cu ea s-a spulberat şi visul meu. Eşti departe, mult prea departe pentru ca paşii mei să se îndrepte spre tine.
            A nins...ai văzut?