O seară rece de iarnă, fulgi ce zboară în văzduh şi alcătuiesc un spectacol mirific, o cafenea în stil vienez, muzica romantică a unui pian şi un pahar de vin alb: atmosfera propice depănării amintirilor de tot felul.
Îmi aprind o ţigare şi privesc cum fumul sărută aerul din jur într-o îmbrăţişare surdă şi o contopire deplină. Gândul îmi zboară inevitabil la tine. Ai plecat din viaţa mea înainte chiar de a apărea. Cândva ai fost al meu: în vis, în iluzie, în ceea ce vroiam să cred şi nu în detestabila realitate. Ai plecat şi m-ai lăsat în urmă fără nici cea mai mică urmă de remuşcare.
Mai beau puţin vin şi amintirile se derulează parcă tot mai repede. Da, şi tu m-ai părăsit. Tocmai tu, persoana pe care nu o credeam niciodată capabilă de a face aşa ceva. Poate acţiunile tale au fost previzibile, dar vălul întunecat ce îmi acoperea privirea m-a împiedicat să văd adevărata natură a lucrurilor.
Când pianul va înceta să mai cânte şi când paharul va fi gol, acela va fi momentul în care şirul amintirilor se va sfârşi. Atunci voi fi nevoită să ies în lume pregătită pentru a înfrunta noi provocări.
Pentru moment, însă, pianul nu dă semne de oboseală, iar vinul îmi surâde ştrengar din pahar, ceea ce mă determină să mă gandesc la...un copil. Da, un copil cu ochi mari şi negri în care se poate citi o lume întreagă. O fiinţă inocentă, neatinsă încă de răutatea acestei lumi. Un copil ce mă face mereu să zâmbesc şi care îmi reaminteşte de fiecare dată că viaţa merită trăită.
Deodată mă trezesc parcă dintr-un vis. Pianul şi-a pierdut glasul melodios, paharul stă părăsit într-un colţ al mesei, iar oamenii din cafenea au dispărut de mult timp. Este timpul să plec...
superb
ReplyDeletedivin
mirific