Fără niciun regret chiar. Dacă vezi un check-in sau o poză cu unul din
prietenii mei băieți sau mai mulți chiar, în loc să tragi concluzii aiurea, ai
putea să îți folosești creierul din dotare și să mă provoci la o discuție pe tema
îndoielii tale. Care nu are nicio legătură de altfel cu realitatea, ci provine
din nesiguranța ta față de tine însuți. Stai liniștit, nu ai fi primul astfel
de bărbat din viața mea, probabil nici ultimul. Și îți ofer încă o asigurare:
nesiguranța aceasta nu face discriminare de gen. Și amicii mei au avut parte de
aceeași lipsă de logică din partea exemplarelor feminine care s-au perindat
prin viețile lor.
Cazul în care mă provoci
la o discuție, asumându-ți toată acea teamă nejustificată, te face totuși cazul
fericit. Te sfătuiesc totuși înainte de a demara această discuție, să îți faci
temele ca un elev silitor: dacă ți-ai îndepărta voalul de ceață de pe ochi, ai
vedea că pozele cu acești oameni apar constant de ani de zile, încă din
perioada liceului, eu cu unul din ei, eu cu doi sau mai mulți în aceeași poză, sau
doar ei. Bun, acum ce concluzie tragi? Că am un harem de ani de zile, în care
ei știu fiecare de existența celuilalt și nu îi afectează? Dacă în continuare
nu realizezi că ești ridicol și vrei să avem o discuție, o vom avea, iar eu îți
voi explica deschis cum stă treaba cu acești amici ai mei.
Pe majoritatea îi cunosc
din anii de liceu, atunci când se conturează și dezvoltă personalitatea unui om.
Așadar, pentru o parte din ceea ce sunt astăzi și apreciezi și tu la mine, le
sunt datoare. Alături de ei am învățat că orice problemă între două persoane
poate fi depășită având o discuție sinceră despre ce anume ne deranjează și
făcând un compromis. Fiecare. Desigur, asta plecând de la premisa că ne pasă de
nevoile celuilalt. Cu ei am învățat lecția compromisului atunci când venea
vorba de alegerea clubului unde să ne petrecem seara de sâmbătă. Asta mă aduce
acum, peste ani de zile, cu tine la aceeași masă pentru a discuta și a găsi un
compromis în relația noastră. Ne-am bucurat unii pentru reușitele altora și am
plâns unii pe umerii altora. Ei sunt aceia care mi-au fost alături atunci când
tu, indiferent ce nume porți, nu erai. Pentru că nu te cunoșteam pe vremea
aceea sau pentru că nu ți-a păsat, depinde de caz. Ei sunt oamenii pe care îi
sunam de la 300 de kilometri distanță la 3 noaptea. Nu aveau cum să mă ajute
altfel decât să mă asculte și să îmi ofere părerea lor, mereu sinceră, pe care
nu o luam în considerare, dar care ajungea să se adeverească. Acești oameni
m-au văzut în diverse ipostaze, bune sau mai puțin bune și cu toate acestea, au
rămas alături de mine. În loc să te pui împotriva lor, ai încerca mai bine să
te împrietenești cu ei.
Iar dacă încă nu ai
înțeles că între mine și ei există o relație de prietenie și atât, atunci tot
ei vor fi cei cu care mă voi amuza pe seama ta J
No comments:
Post a Comment