E lună plină și un văl de fum se ridică spre cer, purtând
în el veninul amar de pe buzele mele. O pereche de ochi privește luna: goală,
palidă, rece, insensibilă. Îi aud chemarea...
În iarbă
zace abandonat un trandafir uscat. Lângă el, un șirag de perle asupra căruia
s-a revărsat întreaga mea furie. Încep să adun bucățile de conștiință și să
recompun un suflet rănit. O lacrimă se alătură perlelor din iarbă. Trandafirul
însângerat este ignorat, precum o reminiscență dintr-un trecut care nu trebuie
amintit, dar care nu încetează să mă ispitească.
Ce ai
face dacă ai fi lângă mine? Mi-ai dărui un trandafir înșelător, mi-ai prinde un
colier la gât, m-ai săruta pe trupul alb în lumina sobră a lunii și ne-am
contopi într-un miraj.
Dar, în
locul tău, lângă trandafir și colierul de perle, zac în iarbă o cutie cu poze
și o inimă întunecată.