Întotdeauna am
crezut că în fiecare persoană există ceva bun. Nu judeca un om prin prisma
acțiunilor sale prezente, ci judecă-l prin prisma trecutului său. Un criminal
este probabil un copil abuzat sau care a fost privat de iubirea părinților săi,
un iubit distant este probabil cel care a dat totul pentru iubire și a fost
părăsit, un bătrân care cerșește pentru o pâine este probabil cel care a muncit
toată viața pentru copiii săi, însă aceștia l-au abandonat.
Omul se naște bun, însă timpul,
acțiunile celorlalți și întâmplările prin care trece îi ponegresc și îi
alterează sufletul și gândirea. O persoană matură și care încă este bună prin
definiție, a trăit degeaba, nu a avut parte de întâmplări care să o formeze.
Și
nu încerca niciodată să îl critici pe cel care este rău: vei reuși doar să îi
accentuezi nesiguranța și neîncrederea în oameni. În schimb, poartă-te cu el cu
blândețe și vei vedea cum bunătatea va ieși din nou la iveală din cel mai
ascuns colț al sufletului său. Căci omul stăpânit de rău are nevoie de
confirmarea că în ceilalți încă există bunătate, în ciuda tuturor acțiunilor sale.
Nimic nu este mai dureros și nimic nu îl va trezi la realitate mai bine decât o
strângere a mâinii cu care el a lovit.